Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Twitter Facebook Google Plus
Acasa » Muzica » Gabi Lunca

Gabi Lunca

Gabi Luncă (n. 16 octombrie 1938) este o cunoscută solistă de muzică lăutărească de etnie romă

S-a născut la data de 16 octombrie 1938 în comuna Vărbilău, județul Prahova, fiind fiica unui renumit lăutar al zonei, Dumitru Luncă.

Începe să cânte în anul 1951, alături de tatăl său, violonistul Dumitru Luncă, iar după 1953 devine solista orchestrei de muzică populară a Clubului Muncitoresc din Băicoi. În 1955 începe colaborarea cu Ansamblul Folcloric al Clubului 1 Mai, Ploiești, dirijor fiind în perioada respectivă acordeonistul Sile Ungureanu.

În perioada 1955 – 1957 are și câteva colaborări și cu Orchestra „Flacăra Prahovei” a Filarmonicii din Ploiești, dirijată de violonistul George Botez (fiul „diseur”-ului și tangoistului interbelic Titi Botez).

În 1955 înregistrează prima dată la Radiodifuziunea Română, unde debutează cu melodia „Pe deasupra casei mele”, acompaniată de Orchestra de muzică populară Radio dirijată de Victor Predescu.

În 1959 este invitată de Ionel Budișteanu să înregistreze primele trei piese la Electrecord: Am un pom în bătătură și M-am jurat că nu mai beau.

Realizează numeroase alte înregistrări la Electrecord în perioada 1960-1965, apărute pe câteva ebonite și două discuri mici, colaborând cu importanți șefi de orchestră precum Nicu Stănescu, Zisu Georgescu sau Florian Economu.

În 1964 se căsătorește cu acordeonistul Ion Onoriu, alături de care începe să înregistreze din 1970. În perioada 1965 – 1972 continuă să înregistreze un EP și un LP cu frații Gore (în 1965, respectiv 1967) și două LP-uri cu orchestra condusă de violonistul Constantin Mirea, colaborând în această perioadă cu instrumentiști de prestigiu ca Nicolae Florian, Nicolae Vișan, Nicolae Crăciunescu și Marcel Budală.

Începând cu 1973 practic toate înregistrările de până la sfârșitul carierei sunt realizate alături de formația lui Ion Onoriu, orchestră căreia se alătură mai târziu clarinetistul Mieluță Bibescu, trompetistul Costel Vasilescu și țambalistul Toni Iordache.

În 1980 are primul său concert în străinătate (Israel), urmând alte turnee, semnificative fiind cel din Berlin (1982) și cel din New York (1983).

În 1990, organizează împreună cu Ion Onoriu cel mai mare concert de muzică lăutărească urbană (mahala) din istoria României, pe stadionul Dinamo, aici impunându-se și ca lideri ai etniei rromilor în prima jumătate a anilor `90.

În 1992, alături de Ion Onoriu lansează primul album de muzică lăutărească-religioasă, prezentând-o în două turnee, în Paris și Madrid. Din 1993, Gabi Luncă nu mai cântă decât la slujbele Bisericii Penticostale din București retrăgându-se complet de pe scena muzicală lăutărească.

Alături de Dona Dumitru Siminică, Romica Puceanu și Victor Gore, Gabi Luncă aparține generației „clasice” a muzicii lăutărești urbane (mahala). Aparținând celei de-a doua generații de interpreți ai muzicii de metisaj cultural între țigani și români (a treia după unii etnomuzicologi), ce o face pe Gabi Luncă să strălucească sunt „vibratourile dulci”.

Stilul vocal „argintiu” și un pic chinuit/răgușit a fost deseori sursă de inspirație (uneori chiar copiat blatant) pentru foarte mulți interpreți moderni ai muzicii lăutărești, deși, după cum spunea Victor Gore:

„niciodată nu ținea măsura muzicală corect, și întotdeauna cânta un pic defazat.”

Principala diferență între aceasta și ceilalți membri ai scenei lăutărești în perioada sa de glorie (1946 – 1979) a fost ca în viața particulară a fost un om echilibrat, ducând o viață de izolare familială și fără excese. Din acest motiv, dar și datorită hainelor sale de scenă atent selectate, Gabi Luncă, a fost supranumită în cercuri restrânse „țiganca de mătase”.