Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Twitter Facebook Google Plus
Acasa » Articole & noutati » UN TANAR DE ETNIE ROMA, ABSOLVENT DE MEDICINA, „VINDECA“ PREJUDECATILE

UN TANAR DE ETNIE ROMA, ABSOLVENT DE MEDICINA, „VINDECA“ PREJUDECATILE

Cristian Banciu este un tânăr de etnie romă din Cuza Vodă, care a dovedit o ambiţie fără margini. După ce, în copilărie, medicii i-au restabilit starea de sănătate, după şase ani de drumuri interminabile cu mijloace de transport în comun şi după tot atâţia ani de dragoste necontenită din partea părinţilor şi a celor patru fraţi, el a absolvit Facultatea de Medicină Generală a Universităţii „Ovidius“. Astăzi, îi vom asculta povestea, în speranţa că aceasta va servi ca exemplu pentru coetnicii romi şi că va descuraja persoanele cu prejudecăţi despre aceştia.

Am simţit că vreau să fiu medic când am avut primul contact cu spitalul, din fragedă copilărie, când am avut câteva probleme de sănătate şi am văzut cât înseamnă un medic bun pentru pacient.

Care au fost planurile în care te-au ajutat părinţii tăi şi unde ai simţit că trebuie să te bazezi doar pe forţele proprii?

Părinţii m-au ajutat în primul rând financiar, au făcut eforturi deosebite pentru a putea continua studiile timp de şase ani, în al doilea rând, ei au constituit principalul stâlp de rezistenţă psiho-emoţională, încurajările lor fiind vitale pentru a nu renunţa. Am simţit că mă pot baza doar pe forţele proprii în integrarea în mediul socio-academic al facultăţii, părinţii mei neavând şansa de a urma o facultate.

 

Care sunt avantajele şi neajunsurile unui student care provine dintr-o familie numeroasă?

Un avantaj ce trebuie neapărat menţionat în cazul unei familii numeroase este bucuria pe care o simţi chiar şi în momentele cele mai rele posibile, bucuria că nu eşti singur, bucuria să poţi împărţi tot ce ai cu fraţii şi surorile tale. La capitolul dezavantaje, după cum este lesne de imaginat, o familie numeroasă este mai greu de întreţinut, responsabilităţile sunt mai mari şi sunt necesare unele sacrificii din partea tuturor.

Ai simţit vreodată că profesorii, colegii sau prietenii te privesc diferit pentru că eşti de etnie romă?

Da, am simţit că mă privesc diferit, dar în sensul plăcut al cuvântului. Am simţit că mă apreciază şi că mă respectă pentru alegerea făcută şi pentru efortul depus pentru a-mi îndeplini visul de a fi un medic bun.

Ce alte dificultăţi ai întâmpinat, pe lângă faptul că ai fost mereu nevoit să faci naveta?

Pe lângă naveta extrem de obositoare, pierzând patru ore zilnic pe drumuri, pot să zic că restul problemelor nu prea mai contau. În vremurile noastre, absolut totul costă, chiar şi viaţa are un preţ, estimat la zeci, sute de mii de euro, în funcţie de afecţiunea medicală respectivă. Mă bucur că am fost sănătos şi că am putut să ajung până aici.

Felicitări pentru absolvire! Cum te simţi astăzi, când poţi servi drept exemplu pentru fraţii tăi mai mici sau pentru coetnicii care au ales abandonul şcolar?

Mulţumesc frumos! Mă simt cu adevărat norocos că am ajuns să termin facultatea de medicină şi să fiu în acelaşi timp şi un exemplu pozitiv pentru ceilalţi. Pot spune cu mândrie că nu sunt singurul student de etnie romă care a terminat o facultate de acest profil, cunosc destul de mulţi tineri romi care sunt medici rezidenţi, specialişti, farmacişti, asistenţi medicali etc., dar şi din alte domenii. Aceşti oameni sunt dovada faptului că merită efortul de a investi în educaţia romilor.

În încheiere, îţi urez multă baftă pe viitor şi te întreb în care centru universitar îţi doreşti să continui şi mai ales ce specializare urmează să îţi alegi?

Mulţumesc frumos!Pe viitor, mi-ar plăcea să lucrez în Constanţa, în spitalele unde am învăţat în timpul facultăţii, astfel, va exista o continuitate care eu cred că va fi de bun augur pentru cariera mea. Ca specializări, îmi plac psihiatria şi neurologia, dar încă nu sunt decis, rămâne de văzut şi ce notă voi obţine la rezidenţiat şi ce locuri vor fi scoase la concurs pentru rezidenţi.

Materiale preluate din: http://despreromi.ro/